25 April 2010

La Premiile ESKA, Inna a împărţit scena cu OneRepublic, White Lies, Oceana şi Melanie Fiona


Românca Inna ne oferă în continuare motive de mândrie. Dacă în alte domenii nu stăm prea bine, cel puţin din punctul de vedere al imaginii pe care ne-o facem în străinătate, în muzică lucrurile stau altfel.

Cântăreaţa venită de la malul mării pentru a cuceri industria muzicală autohtonă a mai reuşit o lovitură. Inna a fost desemnată „Artistul Anului 2010" în Polonia, la gala Premiilor ESKA organizată de un post de radio local şi desfăşurată vineri seară, în Varşovia.

Distincţia, cea mai importantă care se acordă unui artist internaţional, confirmă succesul fenomenal de care se bucură Inna în străinătate.

La Premiile ESKA, Inna a împărţit scena cu OneRepublic, White Lies, Oceana, Melanie Fiona şi alţi 13 muzicieni internaţionali sau locali. Ea a cântat "Amazing", piesa promovată în prezent pe plan european.

0 Comentarii:

Post a Comment