23 September 2011
17 August 2011
Microsoft se pregăteşte să lanseze Windows 8 anul acesta

Varianta finală a noului Windows va fi lansată la începutul anului viitor, iar cei interesaţi să testeze sistemul de operare încă de anul acesta pot face acest lucru, oferindu-le şi feedback celor de la Microsoft.
"Am muncit din greu pentru a proiecta şi crea Windows 8, aşa că dorim să începem un dialog deschis cu cei care sunt interesaţi să testeze versiunea pre-release în următoarele luni", au spus oficialii Microsoft, potrivit The Next Web, citat de Money.ro.
Windows 8 va avea aceleaşi cerinţe tehnice ca şi predecesorul său, 7, anume: un procesor de 1GHz, 1 GB RAM pentru sistemul de operare pe 32 de biţi şi 2 GB RAM pentru cel pe 64 de biţi, 16 sau 20 GB de spaţiu liber pentru program, în funcţie de sistemul de operare, placă video cu suport DirectX9 şi drivere WDDM sau mai noi.
Win 8 vine cu o nouă interfaţă, promite ca timpul de instalare a programelor să fie redusă până la jumătate, va permite recunoaşterea facială prin camera Web şi va avea posibilitatea de a porta spaţiul de lucru pe un stick USB.
Totodată, Microsoft a deschis un nou cont de Twitter pentru a urmări dezvoltarea Windows 8.
05 June 2011
De aici vine salvarea lumii

Deşi la început părea un lucru aproape inutil, depozitul de la Svalbard a căpătat în ultimii ani o importanţă uimitoare. Săpată adânc în munte, clădirea securizată e construită pentru a prezerva o largă varietate de seminţe de plante originare din toate colţurile lumii.
Seiful de seminţe găzduieşte mostre duble sau copii de rezervă păstrate în băncile de gene de pe toată planeta. Acestea vor fi folosite de supravieţuitorii unei eventuale Apocalipse la refacerea culturilor. Aproximativ 1,5 milioane de mostre diferite de seminţe de culturi agricole există în prezent în interiorul depozitului, iar zilele trecute, alte state au trimis transporturi cu încă 500.000 de mostre rare.
Poate găzdui 4,5 milioane de mostre
Varietatea şi volumul seminţelor stocate vor depinde de numărul ţărilor participante - seiful având capacitatea de a conserva 4,5 milioane de mostre, toate în siguranţă maximă. Cum? Amplasarea, la 130 metri deasupra nivelului mării va asigura păstrarea uscată a locului chiar şi în eventualitatea topirii calotelor glaciare (cercetătorii au stabilit că, dacă toată gheaţa de pe pământ se va topi, nivelul oceanelor va creşte cu 60-75 de metri).
Cărbunele exploatat local oferă şi energia necesară unităţilor refrigerante, care răcesc seminţele la standardul recomandat internaţional de -18 grade Celsius. Chiar dacă echipamentul cedează, cel puţin câteva săptămâni vor trece înainte ca temperatura să crească până la nivelul de -3 grade Celsius al patului de gresie din jurul seifului.
Anterior construirii, un studiu de fezabilitate a determinat că depozitul ar putea prezerva seminţele timp de sute de ani. În condiţiile de faţă, unele seminţe, inclusiv acelea de grâne importante, ar putea rezista mai mult, poate chiar mii de ani.
«Vom trimite seminţe româneşti în Norvegia în anul 2015»
“România are o Bancă de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) la Suceava, care este similară celei din Svalbard. Norvegienii ne-au propus să depunem un duplicat la ei, ceea ce ministerul a luat deja în calcul. Pentru acest lucru vom cultiva plante de cea mai mare puritate genetică, le vom usca, le vom împacheta în folie de aluminiu, conform standardelor, şi le vom trimite. Dar asta înseamnă aprobarea unei investiţii de 500.000 de euro şi muncă timp de patru ani. Deci vom trimite seminţe româneşti în Norvegia, dar nu mai devreme de anul 2015”, ne-a spus dr. biolog Silvia Străjeru, şeful BRGV Suceava. l Sorin Golea
04 June 2011
Bu-hu-huu... Am pierdut-o pe mami...

Un pui de bufniţă, ochios şi cam sperios, este noul chiriaş de la Complexul Muzeal din Constanţa. Pasărea a fost adusă în urmă cu două zile, după ce a fost găsită pe o alee din Parcul Tăbăcăriei. Potrivit medicului veterinar Nicoleta Ursu, care îngrijeşte puiul până ce va învăţa să se descurce singur, cel mai probabil, acesta a ratat prima lecţie de zbor şi a ajuns în iarbă.
31 March 2011
Au făcut sex pe acoperișul universității

Scene incredibile de sex au fost surprinse, zilele trecute, pe acoperişul unei clădiri a Universităţii California, din SUA. Doi amorezi nu au ţinut cont de nimeni şi de nimic şi au dat frâu liber pasiunii.Ce faci atunci când vrei să faci sex şi nu ai un pat prin preajmă? Te cocoţi pe clădirea Universităţii la care înveţi şi îţi satisfaci poftele. Există însă riscul ca alte persoane şi, de ce nu, să te vadă şi să te fotografieze, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul a doi studenţi din California, SUA.
Scena de amor a durat aproximativ 15 minute
Ei au fost pozaţi, zilele trecute, în timp ce făceau amor pe acoperişul unei clădiri din campusul universitar, imaginile fiind apoi văzute de toţi colegii, dar şi de profesori, după ce au fost postate pe internet. Conducerea Universităţii California a deschis imediat o anchetă în acest caz şi, conform presei din SUA, cei doi riscă să fie exmatriculaţi pentru expunere indecentă şi sex în public.
17 March 2011
Asta da aroganţă: şi-a distrus Lamborghiniul cu ciocanul
Când ai mulţi bani, nici o modalitate de protest nu e prea excentrică. Astfel, un chinez a ales o cale inedită de a protesta contra serviciilor proaste ale dealerului Lamborghini din oraşul Qingdao, distrugându-şi maşina cu ciocanele.
Nemulţumit de faptul că maşina cumpărată pe bani grei şi aşteptată timp de şase luni din Italia s-a defectat, iar service-ul local i-a dat înapoi maşina fără ca aceasta să fie reparată, un afacerist chinez a angajat o echipă de muncitori pentru a distruge maşina în piaţa publică, în văzul tuturor.
"Am vrut să trag un semnal de alarmă pentru ca Lamborghini să-şi aleagă cu grijă reprezentanţii locali pe care şi-i alege", şi-a motivat gestul afaceristul.
Maşina care a fost distrusă era un Lamborghini Gallardo în valoare de 200.000 de euro.
11 March 2011
Cutremur de 8,9 grade Richter in Japonia, urmat de tsunami care a atins zece metri inaltime in nordul tarii. Bilantul provizoriu: cel putin 29 morti

Un cutremur cu magnitudinea de 8,9 a avut loc, vineri dimineata, in largul coastelor nord-estice ale Japoniei, cel mai puternic seism din ultimii 140 de ani. Mai multe imobile din Tokyo au fost puternic zguduite. A fost declansata alerta de tsunami in tot bazinul Pacificului.
Seismul a avut loc la ora locala 14:46, cand oamenii erau la locul de munca. In capitala japoneza, aflata la 380 km distanta de epicentul cutremurului, mai multe cladiri au fost zguduite puternic cel putin doua minute, cei mai multi locatari fiind foarte speriati si iesind in strada, scrie AFP.
Magnitudinea anuntata initial a fost de 7,9 pe scara Richter si a fost de doua ori revizuita.
Purtatorul de cuvant al MAE, Doris Mircea, a declarat ca deocamdata nu au fost semnalate cazuri de cetateni romani aflati in dificultate in Japonia.
Premierul Japoniei a indemnat populatia sa actioneze cu calm. "Au avut loc pagube pe o zona larga. Imi ofer compasiunea celor afectati de dezastru. Anumite centrale nucleare s-au oprit automat, dar nu exista informatii legate de scurgeri de radiatii," a declarat acesta imediat dupa cutremur, informeaza BBC.
ora 12:10 Bilantul victimelor creste: cel putin 29 morti.
ora 12:00 Alerta tsunami in peste 20 de tari in urma cutremurului din Japonia, inclusiv intreaga coasta de vest a SUA si Canadei.
ora 11:40 Crucea Rosie avertizeaza ca valul tsunami este in acest moment mai inalt decat nivelul unor insule din Pacific si ar putea sa le acopere in intregime.
ora 11:25 Bilant provizoriu, potrivit presei nipone: 19 morti, zeci de raniti si persoane disparute.
ora 10:50 Alerta de tsunami a fost extinsa pentru intregul bazin al Pacificului, exceptand SUA si Canada continentale. Alerta vizeaza astfel si Mexicul si tarile Americii centrale si de sud aflate in Pacific.
ora 10:40 Cel putin 5 morti, zeci de raniti - Reuters
ora 10:30 Rusia, Filipine, Hawaii au ordonat evacuari.
ora 9:50 Seismul a fost resimtit si la Beijing, au anuntat martori oculari citati de presa internationala.
ora 9:48 53 de tari de pe coasta Pacificului au primit alerta de tsunami. Aceasta a fost declansata practic pentru toate coastele Pacificului.
ora 9:40 Agentia de presa Kyodo anunta ca a fost gasita o persoana decedata in regiunea Fukushima. Autoritatile din zona Wakayama au decis evacuarea a 20.000 de persoane. Patru milioane de locuinte din Tokyo au ramas fara curent electric. Un puternic incendiu a izbucnit la rafinaria Chiba, in apropierea capitalei.
ora 9:38 Alerta de tsunami a fost lansata si in Indonezia
ora 9:28 Cinci centrale nucleare au fost inchise in Japonia in urma cutremurului.
ora 9:19 Valuri seismice de zece metri au fost inregistrate in regiunea Sendai, nord-estul tarii, scrie media locala. Televiziunile locale transmit imagini inspaimantatoare de la fata locului: cladiri prabusire, masini luate de ape, poduri rupte, incendii. CNN arata si o rafinarie cuprinsa de flacari.
ora 9:06 Fortele navale japoneze au fost cantonate in zona Miyagi, grav afectata de cutremur. Televiziunea publica NHK anunta ca tsumani a avut inaltimea de noua metri.
ora 9:00 CNN anunta ca magnitudinea seismului a fost revizuita la 8,9 pe scara Richter.
ora 8:50 Pompierii anunta ca sunt mai multi raniti, dupa ce acoperisul unei cladiri din Tokyo s-a prabusit.
ora 8:43 Transporturile aeriene, feroviare si rutiere au fost intrerupte intr-o mare parte a Japoniei, dupa seismul care a lovit nord-estul tarii, anunta agentia Kyodo.
ora 8:40 Postul public de televiziune arata imagini cu fum negru provenit de la cladiri din regiunea Odaiba, o suburbie din Tokyo. Trenurile care circulau prin nordul ţării au fost oprite.
ora 8:33 Sase incendii au izbucnit in Tokyo dupa cutremurul de 8,8 care a lovit nord-estul tarii, anunta agentia Jiji.
ora 8:32 Alerta de tsumani a fost extinsa si pentru Rusia, Filipine, Taiwan, Indonezia.
ora 8:30 Institutul american anunta ca seimul din Japonia a avut magnitudinea de 8,8 pe scara Richter
ora 8:20 Traficul pe aeroportul Narita din Tokyo a fost intrerupt.
09 March 2011
19 martie, ziua Z Super Luna ar putea provoca o catastrofa

Saptamana viitoare, sambata, pe 19 martie, Terra se va gasi in cel mai apropiat punct de Luna din ultimii 19 ani.
Evenimentul astronomic se numeste 'perigeu lunar' si inseamna ca vom vedea o Luna mai mare ca de obicei. Ea va trece la "doar" 356.578 de kilometri de Pamant.
Asta in conditiile in care distanta medie a Lunii fata de planeta noastra este de aproximativ 384.400 kilometri.
Totul este posibil pentru ca Luna face un ocol complet al Pamantului o data la fiecare 29,5 zile, dar orbita sa nu descrie un cerc perfect, ci unul eliptic.
In timp ce punctul cel mai indepartat al lunii fata de Pamant se numeste apogeu, punctul cel mai apropiat, pe care astrul il va atinge in aceasta noapte, poarta denumirea de perigeu.
Astronomii spun ca in conditii de cer senin ar trebui sa vedem luna cu 15% mai mare si cu 30% mai stralucitoare.
Va fi cea mai mare Luna Plina
Potrivit Observatorului Astronomic de la Bucuresti, pe 19 martie deasupra Romaniei vom avea Luna Plina, la ora 20:10.
Timp de trei zile (18-19-20 martie) vom putea vedea Luna toata noaptea pe cer.
Exista insa oameni de stiinta care ne avertizeaza ca o astfel de apropiere poate deveni periculoasa. Altfel spus, Super Luna ar putea perturba climatul Terrei sau ar putea chiar sa provoace cutremure si sa inteteasca serios activitatea vulcanica.
In ultimii 60 de ani, aceste super luni au influnetat evenimentele meteo, ori de cate ori au avut loc: in 1955, 1974, 1992 si 2005.
Jurnalistii de la Daily Mail dau si exemple concrete: tsunamiul din Indonezia, care a omorat sute de mii de oameni, a avut loc chiar cu doua saptaman inainte de perigeul lunar, in ianuarie 2005.
In ziua de Craciun, in 1974, Ciclonul Tracy a devastat o zona imensa de pe continentul australian.
Ce efecte va avea Super Luna
In primul rand mareele vor fi mai inalte in noaptea de sambata spre duminica, deoarece oceanele planetare sunt atrase de gravitatia lunii.
Pete Wheeler de la Centrul International pentru Radio Astronomie a declarat pe de alta parte ca 'nu se asteapta la cutremure sau la eruptii vulcanice' potrivit news.com.au.
'Pamantul va experimenta niste zone de presiune mai joasa ca de obicei sau alte zone de presiune mai ridicata decat de regula', spune cercetatorul.
04 March 2011
Cum va arata Pamantul in anul 2050. Vom fi condusi de nemuritori

Declaratia apartine omului de stiinta Terrence Aym, din Statele Unite. In lucrarea sa, „How some Transhumans plan to rule the world”, acesta scrie ca din anul 2050 Pamantul ar putea fi condus de nemuritori dotati cu o super inteligenta.
Teoria lui Terrence Aym in legatura cu o super societate condusa de nemuritori extrem de inteligenti nu este chiar atat de absurda, ca urmare a avansului extraordinar inregistrat in tehnologie, sunt de parere alti cercetatori.
Aceasta societate ar putea sa o inlocuiasca pe cea de acum, undeva in jurul anului 2050.
Aym isi bazeaza teoria pe convingerile unui alt om de stiinta, Marvin Minsky, considerat in lumea tehnologiei ca fiind „tatal inteligentei artificiale”. Acesta din urma considera ca oamenii de stiinta nu trebuie sa aiba remuscari in privinta inventiilor lor.
„Ei nu trebuie sa aiba o responsabilitate etica asupra inventiilor lor, ei trebuie sa faca numai ce vor ei sa faca. Nu trebuie sa-i ceri unui om de stiinta sa aiba aceleasi valori morale precum omul de rand”, este parerea lui Minsky.
Ceea ce spune Minsky in realitate este faptul ca lumea este impartita in doua categorii: cei care controleaza societatea, care au dreptul la imortalitate, si cei care sunt controlati, cu o durata limitata a vietii. Iar viziunea lui Minsky este si a lui Aym.
Felul in care imortalitatea poate fi obtinuta este foarte simplu, considera Aym. O varianta de obtinere a nemuririi este inteligenta artificiala.
Mai exact, informatiile din creierul uman ar putea fi descarcate intr-un computer si transferate apoi unei alte persoane. Este nevoie de o noua interfata, mai performanta, intre om si calculator, care sa poata face acest transfer. Dar totul se poate realiza, sustine omul de stiinta.
02 March 2011
O nava de razboi americana, USS Kearsarge, se indreapta spre Libia

Nava are la bord cateva sute de militari, au anuntat 2 oficiali americani din cadrul apararii, intr-un moment in care occidentalii isi sporesc presiunea asupra regimului colonelului Muammar Ghaddafi, relateaza AF..
USS Kearsarge, un portelicopter ce transporta slepuri, si doua vapoare care il insotesc se pregatesc sa intre in canalul Suez venind din Marea Rosie, au anuntat acesti oficiali sub acoperirea anonimatului.
Grupul operatiunilor amfibie ale Kearsarge, cu circa 800 de marinari, o flota de elicoptere si instalatii medicale, poate asigura sustinerea operatiunilor umanitare dar si militare. "O nava ca Kearsarge poate efectua numeroase tipuri de misiuni", a adaugat ofiterul citat. Oficialii militari americani pregatesc o lista cu optiuni ce urmeaza sa fie propuse presedintelui Barack Obama si sunt in discutie cu omologii lor europeni, dar incertitudinea ramane in privinta probabilitatii unei interventii militare, potrivit acestei surse.
Optiunile in cauza "merg de la o demonstratie de forta la ceva cu o implicare mai mare", a subliniat acest ofiter, adaugand ca "presedintele (Obama) nu a luat nicio decizie privind rolul armatei" .
"Sunt marinari pe vapoarele care se indreapta in aceasta directie, este ceva real", a insistat sursa citata. Un portavion american, USS Enterprise, care transporta avioane de vanatoare capabile in caz de necesitate sa impuna o zona de interdictie aeriana, ar putea, de asemenea, sa cheme intariri pentru a raspunde crizei libiene.
25 February 2011
Homosexualii şi lesbienele se pot cununa legal şi în Hawaii

Şi în Hawaii au fost legalizate uniunile civile între persoanele de acelaşi sex, însă acestea încă nu au primit şi dreptul de căsătorie.
Statul american Hawaii a legalizat uniunile civile pentru homosexuali şi lesbiene, care au acum celeaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cuplurile de heterosexuali.
"Era momentul ca textul să fie adoptat pentru cuplurile homosexuale din Hawaii, cărora li se nega dreptul de a se ocupa de familiile lor. Vom continua să acţionăm pentru a obţine dreptul tuturor cuplurilor la căsătorie, însă suntem recunoscători parlamentarilor şi guvernatorului Abercrombie că au luat o poziţie împotriva unei discriminări nejustificate", au declarat activiştii pro drepturile homosexualilor.
24 February 2011
Vancouver, oraşul în care se trăieşte cel mai bine

Un top întocmit recent de The Economist Intelligence Unit (o divizie a faimoasei publicaţii The Economist) a relevat faptul că Vancouver este oraşul în care este cel mai bine să locuieşti. Clasamentul a fost realizat pe baza unor criterii precum siguranţa, serviciile medicale, cultura şi protecţia mediului înconjurător.
Oraşul canadian Vancouver este cel mai bun oraş din punct de vedere al calităţii condiţiilor de trai. Acest oraş a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă din 2010 şi a obţinut un scor de 98% datorat stabilităţii, sănătăţii, culturii şi mediului, educaţiei şi infrastructurii. Următorul oraş care oferă condiţii de viaţă la cele mai înalte standarde este Melbourne, urmat de alte oraşe din Australia şi Canada, care au dominat, de altfel, clasamentul.
Iată top 10
1. Vancouver, Canada
2. Melbourne, Australia
3. Vienna, Austria
4. Toronto, Canada
5. Calgary, Canada
6. Helsinki, Finlanda
7. Sydney, Australia
8. Perth, Australia
9. Adelaide, Australia
10. Auckland, Noua Zeelandă.
Pe de altă parte, oraşele care ar trebui evitate, potrivit The Economist, sunt Harare (Zimbabwe), Dhaka (Bangladesh), Port Moresby (Papua Noua Guinee), Lagos (Nigeria), Alger (Algeria), Karachi (Pakistan), Doula (Camerun), Teheran (Iran), Dakar (Senegal) şi Colombo (Sri Lanka).
21 February 2011
Iată topul celor mai amuzante 100 de nume

Românii sunt o naţiune nesecată de inpiraţie când vine vorba să-şi boteze odraslele. Fie că e vorba despre nume sau prenume, adevărate sau fictive "Rândunel", "Triţă", "Renato", "Superman" sau "Muilă" sunt doar câteva dintre cele mai hazlii nume ale compatrioţilor noştri. Site-ul Dailycotcodac.ro a realizat o listă cu 100 cele mai haioase nume, e drept, unele dintre ele fictive.
Iată topul:
1. Struţ Modest
2. Rândunel Pisică
3. dl. Carmen Stamatescu
4. Supplexa Memoranda Onac
5. Întuneric Steluţa Luminiţa
6. Rămurel Pastramă
7. Geniloni Sfeclă
8. Gigel Potrivitu
9. Rudolf Pufulete
10. William Brânză
11. Andaluzia Poşircă
12. Renato Lacrimă
13. Tuduce Dorule Dicusară
14. Triţă Făniţă
15. Raiu Viorica Speranţa
16. Fecioara Maria
17. Artaxerxe Bubulac
18. Exacustodian Păuşescu
19. Amorel Vătămănescu
20. Marcelon Bunică
21. Fridolin Boacşă
22. Momcilo Luburici
23. Georgian Elvis Gagiu
24. Tolea Ciumac
25. Salomeea Guinea
26. Codruţ Dumbravă
27. Mariana Hopulele
28. Maer Analena Enola Fotini
29. Eugen Cătălin Prefacutu Timpău
30. Joacă-Bine Mirel
31. Sava Superman
32. Bred Pit
33. Cojocaru Tom-Mac-Bil-Bob-Constantin
34. Bogdan Vodă
35. Gheorghe Bettjinio Diamant
36. Adonis Bunghiş
37. Paraschiva Sulă
38. Argentina Aristotel
39. Mucea Zinel
40. Daniel Mai-mihai
41. Ruptureanu Rozeta
42. Antonio Momoc
43. Duru Marin Cervantes
44. Gogan Lidicica
45. Venera Baltă
46. Egidiu Condac
47. Leopoldina Bălănuţă
48. Vasile San Siro Ciocoi
49. Simiorina Rad
50. Nicu Bîzdoacă
51. Simion Berebună
52. Oana Duşmănescu
53. Mioara Ciobanu
54. Adina Coadăgalbenă
55. Vasile Grămadă
56. Tonchievici Gasparel Mimi
57. Dumitrescu Cireşel
58. Ion Ştefan cel Mare
59. Ion Mariano Monamour
60. Gânscă Gicu Agenor
61. Păsărică Alexandru - Dick
62. Ilegitim Vasile
63. Ilegitim Silviu Adrian
64. Chichihăzan Driada Afrodita
65. Acsente Bolesc
66. Jenel Copilău
67. Marcello Borcan
68. Toni Greblă
69. Epifanie Amohnoaie
70. Franţ Ţandără
71. Graţiela Leocardia Gavrilescu
72. Wilhelmina Arz
73. Marin Capdefier
74. Creangă Crenguţa
75. Fundătureanu Pişleagă Sorin
76. Puscaş Marin
77. Pantelimon Zeamăneagră
78. Penelopa Muilă
79. Turicea Bactelius
80. Napoleon Raţă
81. Joiţa Trestolian
82. Roland Laurentiu Cucuruz
83. Babacea Binel
84. Culiţă Tărâţă
85. Aliodor Manolea
86. Constantin Bălălău
87. Petru Carcalete
88. Moş Nicolae Crăciun
89. Cătălin Ovidiu Obuf Buhăianu
90. Doru Frunzulică
91. Dumitru Tărăşenie
92. Florin Tupilatu
93. Doruleţ Resmeriţă
94. Viorel-Riceard Badea
95. Sarmisegetuza Tulbure
96. Henorel Niţu
97. Pompilie Borş
98. Nini Săpunaru
99. Florentin Gust Balosin
100. Mihăiţă Găină
17 February 2011
Miezul Terrei, un reactor nuclear

Geologii de la Institutul de Fizică Nucleară al Italiei au descoperit, cu ajutorul unui detector special, nişte particule denumite “geo-neutrini” care ar indica faptul că miezul planetei noastre ar fi de fapt un uriaş reactor nuclear natural. Deşi sună ameninţător, savanţii au afirmat că pentru ca acest miez să devină periculos e nevoie de o forţă inimaginabilă, care să intre în coliziune cu Terra şi să destabilizeze nucleul său.
16 February 2011
Dacia lansează monovolumul Popster

Pe piaţa auto, unde va concura cu modele precum Opel Zafira, Ford C-Max, Citroën C4 Picasso şi Renault Scenic, maşina Dacia va avea un preţ mai mic, în jur de 14.800 de euro. Mai mult, francezii susţin că Dacia pregăteşte şi un nou vehicul utilitar, care, deocamdată, are numele de cod K67. Aceasta va costa 13.000 de euro, modelul pe benzină, şi cu 1.500 de euro mai mult, cel pe motorină.
01 February 2011
Se caută hackerii care au furat 24.000.000 €
Procurorii DIICOT au anunţat, ieri, că cercetează un dosar de acces fără drept la un sistem informatic şi transfer neautorizat de date din sistemul informatic al Holcim. Reprezentanţii firmei au reclamat, pe 26 noiembrie anul trecut, că pe 16 noiembrie au fost făcute zece operaţiuni ilegale din serverele companiei, în urma cărora au dispărut 1.600.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră din două conturi atribuite acestei societăţi, deschise la Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (Registrul Naţional GES).
Au dat lovitura şi în alte ţări
Cum valoarea de piaţă a unui singur certificat este de aproximativ 15 euro, paguba totală se ridică la 24.000.000 de euro. Pentru a da de urma hackerilor, care se pare că au furat şi de la alte companii din Europa, procurorii DIICOT au cerut şi ajutorul omologilor lor din Italia, Marea Britanie, Liechtenstein, Belgia şi Israel.
În acelaşi timp, Halpys Cement, subsidiara elenă a Italcementi, a raportat, ieri, furtul a circa 300.000 de permise europene de emisii de gaze cu efect de seră din registrul grec al permiselor. Poliţia de la Atena a identificat mai multe adrese IP din România ca fiind la originea atacului informatic.
30 January 2011
Un român a provocat cel mai mare dezastru maritim din istorie

Titanicul, celebrul vapor de lux scufundat în 1912, a luat cu sine, pentru totdeauna, 1.517 suflete în apele îngheţate ale Atlanticului. E cea mai cunoscută tragedie maritimă, dar nici pe departe cea mai mare. În urmă cu exact 66 de ani, pe 30 ianuarie 1945, aproape 9.500 de persoane au pierit după ce nava germană Wilhelm Gustloff a fost torpilată, în Marea Baltică, de un submarin rus. La comanda acestuia din urmă se afla un român, căpitanul Alexandru Marinescu (în rusă, Alexander Marinesko).
Ianuarie 1945, ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. Ruşii spărseseră liniile de apărare ale nemţilor şi ajunseseră în estul golfului Danzig, rupând Prusia de restul Germaniei. 35.000 de refugiaţi şi de soldaţi răniţi erau înghesuiţi în portul Gotenhafen, actualul oraş polonez Gdynia. Singura lor scăpare din faţa urgiei sovietice era fuga pe mare. Cele mai mari nave germane au demarat operaţiunea Hannibal, de evacuare a militarilor şi a refugiaţilor din calea ruşilor. În aceste condiţii, dezvăluite de istoricul moldovean Iurie Colesnic, de expertul american Irwin Kappes şi de Heinz Schön, un supravieţuitor care şi-a dedicat viaţa studierii catastrofei din 1945, vasul Wilhelm Gustloff părăsea în după- amiaza zilei de 30 ianuarie 1945 portul Gotenhafen (Gdynia), cu destinaţia Kiel, Germania. Deşi avea o capacitate de 2.000 de locuri, la bordul fostei nave de lux au urcat în jur de 1.500 de militari şi 9.000 de civili. La ora 20.25, submarinul sovietic S-13, comandat de Alexandru Marinescu, fiul lui Ion Marinescu, un constănţean care a fugit în Ucraina după ce a bătut un ofiţer şi şi-a schimbat numele în Marinesko, a ridicat periscopul.
28 January 2011
Cel puţin unul din 100 de oameni se opreşte din sex pentru a răspunde la telefon

Se pare că sexul nu mai e aşa de apreciat sau important aşa cum era acum câţiva ani. Un sondaj realizat de Shape si Men's Fitness, pe 1.200 de bărbaţi şi femei, a arătat că 5% dintre cei chestionaţi trag cu ochiul atunci când sună telefonul, în timp ce fac sex, pentru a vedea cine îi caută, în timp ce 1% chiar se opresc pentru a răspunde. Facebook-ul, telefonul şi sms-urile scurtează timpul până la momentul în care un bărbat şi o femeie ajung în pat, relateaza Daily Mail, citat de ziare.com. Timpul petrecut pe reţelele de socializare, fac ca cei doi să aibă senzaţia ca au petrecut mai mult timp împreună şi, deci, că se cunosc îndeajuns de bine pentru a trece la etapa următoare. Mesajele telefonice sunt modalitatea preferată de a ţine legătura cu celălalt, bărbaţii folosind de 39% mai mult SMS-ul decât telefonul pentru a suna, iar femeile de 150%. Înainte de a ajunge să faca sex, 70% dintre femei şi 63% dintre bărbaţi folosesc Internetul pentru a afla informaţii despre celălalt, în special despre fostele iubiri. 65% dintre cei chestionaţi au admis că au fost invitaţi la întâlnire prin SMS, iar 49% printr-un mesaj postat pe Facebook. În timpul relaţiei, 72% dintre femei recunosc că verifica paginile de Facebook ale fostelor iubite ale partenerului. Nici despărţirile nu mai sunt ce-au fost odată, 43% dintre femei şi 27% dintre bărbaţi recunosc că au primit un mesaj prin care li se dădea papucii, urmat de replica "nu e vina ta, e vina a mea". Chiar dacă se despart, 81% dintre cei intervievaţi nu strică şi prietenia de pe Facebook, 75% spunând că verifică frecvent pagina de Internet a fostului sau fostei.
Pentru tine ce e mai important: sexul sau telefonul?
15 January 2011
Google rescrie alfabetul. Afla noua ordine a literelor

Spaniolii de la Small au facut un experiment, cu rezultate foarte interesante. S-au apucat sa caute in statisticile Google fiecare litera in parte si au constatat ca A ramane prima litera a ABeCeGoogle, la fel cum este si a alfabetului. Ea are 25.440.000.000 de cautari.
Urmatoarele nu mai sunt cele clasice, ordinea fiind schimbata total. Pe locul al doilea in cautari este litera I cu 25.300.000.000.
Dupa acestea exista o prapastie imensa pana la castigatoarea locului al treilea, litera S, care are la activ doar 4.410.000.000 de rezultate pe Google, cu peste 20 de miliarde mai putine, asadar.
Daca la capitolul litere, situatia sta cum sta, nimenu n-a reusit pana acum sa-si explice de ce, dintre toate cifrele, 6 este cea mai cautata?!
Are nu mai putin de 25 de miliarde de rezultate in Google. Unii vorbesc doar despre o coincidenta, altii dau vina pe 'numarul Satanei', 666, care ar fi responsabil pentru o asa performanta.