02 September 2010

Gigi Becali a cerut brânză şi ceapă la cazinou!


Gigi nu se jenează să mănânce brânză, roşii şi ceapă în cazinou

Toamna trecută, înaintea alegerilor prezidenţiale pentru care era în cursă, Gigi Becali îşi făcea de cap prin cazinouri.

Într-o seară de octombrie, anul trecut, patronul Stelei a reuşit minunea să recupereze în numai jumătate de oră două milioane de euro care erau ca şi pierdute. “Paria enorm de mult pe câte un număr şi atunci, iar câştigurile sale erau mari. Venea cu cash, iar când nu mai avea, lua pe credit de la cazinou sau împrumuta bani de la cămătari. Era unul Gheorghe Stan, zis «Bulgarul», căruia Gigi avea să îi dea 100.000 de euro şi l-a tot dus cu vorba câteva luni. Mulţi evitau să îl mai împrumute pe Becali cu bani, pentru că îi dădea târziu înapoi”, povesteşte o sursă anonimă a ziarului Libertatea.

A refuzat delicatese franţuzeşti

“O întâmplare cu Gigi e celebră printre angajaţii şi printre clienţii de la Platinum. În toiul unui joc la ruletă, Gigi a cerut să i se aducă brânză. Bucătarii i-au pregătit un platou cu brânzeturi de soi din Franţa. Când s-a trezit cu delicatesele în faţă, Becali a urlat să i se aducă brânză românească de oaie, cu roşii, ceapă şi pâine. Partea amuzantă nu s-a terminat. Gigi ţinea furculiţa ca pe un cuţit şi gesticula. Aşa îşi mânca el brânza cu ceapă”, a arătat sursa noastră.

Când pierdea, transpira şi înjura

Gigi Becali era iubit printre dealerii de la Platinum Casino, majoritatea acestora fiind admiratori ai Stelei. “Nişte angajaţi i-au cerut autografe şi au început să îi vorbească de Steaua. După ce i-a ascultat, plictisit bine, le-a zis: «Bine, copilul meu, dă cu bila, stelistul meu». Aşa făcea când se simţea bine. Când pierdea, transpira, înjura şi urla”, a mai aflat Libertatea de la sursa sa.

2 comments: