01 April 2011

Află care e originea zilei de 1 Aprilie


Ziua de 1 aprilie, numită şi “Ziua Păcălelilor”, se apropie cu paşi repezi şi fiecare dintre noi ne gândim ce feste să le facem apropiaţilor. Se pară însă că originea farselor făcute în această perioadă datează din timpuri străvechi.Cea mai plauzibilă ipoteză este a francezilor care susţin ca ziua de 1 Aprilie s-a născut la ei. Mai exact, în Franţa anul nou se sărbătoarea pe 1 aprilie. În 1582 s-a făcut trecerea la calendarul gregorian şi anul nou a fost mutat pe 1 ianuarie. Datorită faptului că informaţia circula mult mai greu, unii oamenii nu au aflat la timp despre această schimbare şi au continuat să celebreze trecerea dintre ani, tot pe 1 aprilie, anunță interferente.ro. Se pare că toţi cei care s-au aflat în aceasta situaţie au fost socotiti drept fraieri de către cei deschişi schimbării, devenind în foarte scurt timp subiectul glumelor şi a farselor. În timp, întreaga lume a trecut la noul calendar, dar nu s-a renunţat la ideea de păcăleli pe data de 1 aprilie, preluată apoi de întreaga lume.

Păcăleala lui Noe

O ipoteză puţin trasă de păr cu privire la originea zilei de 1 aprilie este legată de Noe care şi-ar trimis porumbelul să caute în mod greşit pământ uscat după ce inundaţia a început să se retragă.


Prima farsă datează din 1539

Alţi cercetători susţin că cea mai veche referire la "Ziua Păcălelilor" pare a fi un fragment dintr-un poem flamand din 1539, în care un barbat i-ar fi făcut o farsă servitorului său chiar într-o zi de 1 aprilie.

Astrologii puşi pe şotii

În opinia altorai, istoria zilei de 1 Aprilie şi a pacalelilor ar incepe în primii ani ai secolului XVII, când nişte astrologi englezi au prevăzut într-un almanah decesul unor personalităţi politice care le erau antipatice.

0 Comentarii:

Post a Comment