04 June 2011

România - Bosnia 3-0: Am înviat de trei ori


În seara iluziilor fierbinţi din Giuleşti, am mizat pe glezna fină a lui Sânmărtean şi pe ambiţia lui Mutu, dar a fost seara “Samuraiului” Marica. Primele 30 de minute, animate de două goluri, unul românesc, celălalt bosniac, anulate corect, au prevestit carnagiul.Am atacat ca bezmeticii şi ne-a ieşit. Centrarea lui Raţ, fructificată de Mutu, ne-a deschis apetitul. La nici cinci minute, o altă acoladă a fundaşului lui Şahtior l-a găsit singur-cuc în careul advers pe Marica. "Samuraiul" n-a iertat, iar speranţele noastre, flăcărui palide înainte de meci, s-au aprins ca o vâlvătaie. Era 2-0 pentru România, iar fanii Bosniei şi-au pierdut cumpătul şi au aruncat cu scaune în iarba norocoasă a românilor.

Săpunaru a ratat un penalty

Nu şi-au ajutat cu nimic favoriţii, pentru că, la reluare, raidurile lui Torje i-au înebunit pe Spahici şi compania. Piticul lui Dinamo a irosit însă două mari ocazii, iar desprinderea izbăvitoare a venit zece minute mai târziu, tot din glezna pretenţioasă a lui Marica. Spectator la Stuttgart, în Germania, "Samuraiul" a scris istorie în Giuleşti, tranchilizându-l pe Hasagici cu o scăriţă de manual. De aici încolo, românii au trăit cu inima deschisă şi cu capul sus, chiar dacă Săpunaru a ratat un penalty în prelungiri.

Iată cum s-a trăit victoria "tricolorilor" .

Min. 90+5 Execută Cristi Săpunaru și...apără portarul Hasagici dar nu mai contează pentru că arbitrul fluieră imediat finalul partidei iar România obține trei puncte vitale pentru rămânerea în calculele calificării la Euro 2012!

Min.90+4 În ultimul minut al prelungirilor, Gabi Torje obține o lovitură de la 11 metri după o incursiune superbă pe flancul drept și un fault al bosniacului Misimovici.

Min.87 Celălalt erou al meciului, Ciprian Marica, autorul unei "duble", este și el înlocuit pentru a primi aplauze la scenă deschisă din partea fanilor. În locul său, intră tânărul dinamovist Marius Alexe.

Min.83 Ovații în picioare pentru Adrian Mutu în momentul în care selecționerul Răzvan Lucescu îl înlocuiește cu Romeo Surdu

Min.63 Prima schimbare în echipa României: A ieșit Lucian Sînmărtean, cu o evoluție excelentă și intră Cristi Tănase

Min.55 GOOOOOOL ROMÂNIA! Totul este jucat în Giulești, după ce Marica recuperează excelent un balon și îl execută cu sânge rece pe portarul oaspeților: 3-0 și putem spune doar că ne era doar de naționala României!

Min. 53 Două ocazii incredibile pentru ai noștri la interval de doar 30 de secunde. Torje a ratat de două ori din situație de singur cu portarul Hasagici

Min. 48 Start tensionat în repriza secundă, după ce suporterii bosniaci au rupt mai multe scaune și au aruncat cu ele pe teren. Meciul a fost întrerupt câteva zeci de secunde din acest motiv și este posibil ca FIFA să dicteze sancțiuni în urma acestor probleme create de fani.

Min.45 Prima parte a meciului se termină cu scorul de 2-0 pentru "tricolori", un avantaj pe care sperăm să-l conservăm până la finalul întâlnirii. Ne reîntâlnim după 15 minute!

Min.40 GOOOOOL ROMÂNIA! Ciprian Marica majorează scorul cu o reluare simplă din doar câțiva metri, pe lângă Hasagici, din centrarea aceluiași excelent Răzvan Raț!

Min.35 GOOOOOL ROMÂNIA! Adrian Mutu deschide scorul exact când aveam mai multă nevoie, cu o reluare din 8-9 metri, după o centrare remarcabilă din stânga, venită de la Raț.

Min.30 Încă o ratare uluitoare a României! Sînmărtean a pătruns formidabil până în interiorul careului bosniac, de unde a trimis o "torpilă" care a lovit doar bara transversală a porții apărate de Hasagici!

Min.25 "Tricolorii" inițiază o nouă fază solidă de atac, dar scorul rămâne, în continuare, 0-0. Torje l-a lansat pe Săpunar iar centrarea acestuia, la firul ierbii, nu a putut fi trimisă în plasă, de nici unul dintre cei trei români aflați în careul oaspeților.

Min.20 Giuleștiul a înghețat pentru câteva zeci de secunde! Bosnia a înscris, însă după ce arbitrul central s-a consultat cu asistentul, golul oaspeților a fost anulat pe motiv de ofsaid, chiar în timp ce Dzeko și compania se bucurau pentru reușita lor.

Min.17 Torje centrează de pe flancul drept însă mingea este prea lungă pentru ca Adi Mutu s-o mai poată ajunge. Cei doi sunt până acum cei mai activi jucători din echipa noastră.

Min.14 Ocazie rarissimă pentru România!!! Mutu primește o centrare ideală de pe partea stânga, de la Raț, și ratează reluarea din doar șase metri, balonul scurgându-se pe lângă poarta Bosniei

Min. 13 România domină autoritat în acest început de meci! Mutu șutează puternic de la 17 metri iar Hasagici e nevoit să boxeze în corner. În urma loviturii de colț, mingea lovește bara după o deviere a lui Tamaș însă arbitrul a semnalizat henț la intervenția fundașului nostru.

Min. 10 Același Mureșan iese la rampă, șutând foarte periculos dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri însă goalkeeperul bosniac se descurcă foarte bine iar scorul rămâne 0-0.

Min. 9 România înscrie însă golul este anulat pentru că arbitrul a considerat că Săpunaru nu a executat corect o aruncare de la margine din care mai apoi Mureșan înscrisese cu capul.

Min.8 Corner pentru tricolori. Execută Sînmărtean, scurt pentru Mutu, însă un-doi-ul se "taie" repede și portarul oaspeților, Hasagici, repune mingea din colțul careului de 6 metri.

Min.6 Obținem și noi o lovitură liberă periculoasă din colțul careului bosniacilor, datorită unul fault asupra dinamovistului Torje, dar irosim această șansă.

Min.3 Oaspeții obțin primul corner al acestei partide după o incursiune a vârfului Dzeko, însă lovitura de la colțul terenului nu pune niciun fel de probleme defensivei noastre.

Min. 1 Fluier de început al meciului România-Bosnia, în care ne punem atâtea speranțe. Hai băieți!

Selecționerul Răzvan Lucescu începe partida în următoarea formulă: Tătărușanu - Săpunaru, Papp, Tamaș, Raț - Mureșan, Bourceanu - Torje, Mutu (c), Sînmărtean - Marica

Bosnia începe cu următorul "11": Hasagici - Mravac, Spahici (c), Mujdza, Lulici - Rahimici, Pjanici, Misimovici, Medunjanin - Dzeko, Ibricici

0 Comentarii:

Post a Comment