Câți dintre noi nu am visat să avem la dispoziție o tehnologie care să ne ofere acces instant la orice informație fără ca aceasta să fie în prealabil introdusă în creier prim mijloace clasice. Adio studiu până la ore târzii în noapte, adio meditații, stres. Ai nevoie de suprafața exactă a statului Texas? Cere informația iar imaginea proiectată pe lentilă va afișa 696,200 km pătrați.
Realitatea augmentată este un prim pas spre acest concept, o
proiecţie a lumii din jur completată de informaţii generate de computer,
cum ar fi date video şi audio sau GPS.
Ca şi în cazul multor tehnologii care azi sunt deja în uz, autorii SF
au imaginat deja concepte bazate pe realitatea augmentată. Personaje
precum Geordi LaForge, din Star Trek sau Terminatorul lui Arnold au
intrat în cultura populară şi ne-au deschis apetitul pentru vederea
bionică. Nu aveam tehnologia necesară pentru a construi ceva similar,
însă lucrurile sunt pe cale să se schimbe.
Conceptul actual prezentat de Google, aflat într-o fază de prototip,
după cum au ţinut să precizeze de nenumărate ori oficialii companiei, se
bazează pe o ramă clasică din metal şi pe un display poziţionat în faţa
unui ochi, pe care sunt afişate informaţii precum imaginea
interlocutorului, harta împrejurimilor sau detalii despre obiectele din
jur. Utilizatorul poate transmite la rândul său imagini video sau
fotografii şi poate comunica cu dispozitivul prin comenzi vocale.
Rămân însă nenumărate necunoscute cum ar fi modul de alimentare, tipul de conexiune la internet şi modul de navigare în meniuri.
Echipa din spatele proiectului
Google a ştiut mereu să atragă unele dintre cele mai strălucite minţi
din lumea tehnologiei, iar inginerii care lucrează la Project Glass
corespund perfect acestui tipar.
Babak Parviz, profesor de inginerie electrică în cadrul Universităţii
Washington, este unul dintre cei implicaţi în proiect. Parviz este un
om de ştiinţă recunoscut pentru cercetările sale în domeniul lentilelor
de contact capabile să transmită informaţii wireless, aşa că putem spera
că un model mai avansat al Google Glasses va renunţa la display-ul
clasic şi va utiliza lentile miniaturale.
Un alt nume cu rezonanţă este cel al lui Sebastian Thrun, fostul
director al Laboratorului pentru Inteligenţă Artificială al Stanford şi
unul dintre oamenii implicaţi în dezvoltarea maşinii care se conduce
singură, proiect prezentat recent de Google.

Idei, concepte
Google nu are obiceiul să prezinte produse aflate încă în stadii
iniţiale de dezvoltare însă în cazul Google Glasses compania a mizat pe
imaginaţia publicului şi a dat startul unei dezbateri care generează
deja idei geniale.
În momentul în care întâlneşti o persoană străină ai putea primi
instant informaţii despre aceasta pe baza citirii unui id unic sau prin
tehnologia de recunoaştere facială. Date de pe pagina de Facebook sau
Google Plus te-ar anunţa în câteva secunde dacă persoana e singură, ceea
ce ar deshide noi oportunităţi pentru cei ce se află în căutarea unui
partener.
Google ar mai putea integra o aplicaţie similară cu Shazam, care ar
identifica în câteva secunde orice melodie şi ar oferi detalii despre
aceasta.
Ai visat mereu să urmăreşti ce se întâmplă în spatele tău? Nimic mai
simplu. Ochelarii ar putea folosi o cameră secundară orientată spre zone
care sunt în afara câmpului tău vizual.
În ceea ce priveşte controlul, am putea să vedem un sistem hibrid
între cel vocal şi cel bazat pe mişcările oculare. Cei de la Intel au
achiziţionat recent compania suedeză Tobii, specializată în sisteme care
permit controlul unei interfeţe cu ajutorul mişcărilor ochilor, iar cei
de la Google ar putea utiliza la rândul lor o tehnologie similară.
Reversul medaliei
Juan Enriquez, fondatorul proiectului Life Sciences din cadrul
Universităţii Harvard, este de părere că vom renunţa curând la noţiunea
de Homo Sapiens, urmând să devenim cu toţii Homo Evolutis. O specie
capabilă să îşi traseze singură parcursul evoluţiei. Cu ce costuri însă?
Dependența de tehnologie ne face extrem de vulnerabili şi ne modifică
fundamental, de la nivelul comportamental şi până la cel funcţional.
Un studiu publicat în anul 2011 de către o echipă de cercetători de
la Harvard și Columbia atrăgea atenția asupra unui aspect extrem de
interesant. Am ajuns să depindem într-o măsură atât de mare de Google,
de sistemul de căutare pe web, încât în momentul în care încercăm să ne
amintim o informație avem șanse mult mai mari să știm unde am putea-o
găsi decât să cunoaștem răspunsul în sine. Internetul a devenit un soi
de memorie externă pe care creierul nostru se adaptează să o folosească.
Ce se întâmplă în momentul în care conexiunea la internet va fi
întreruptă, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp? Simţim
deja efectele dependenţei atunci când operatorul de internet decide să
ne ofere o pauză de câteva ore. Acelaşi efect de sevraj, un stres
inexplicabil, în resimt mulţi dintre noi atunci când îşi uită mobilul
acasă. Fenomentul a primit chiar şi o denumire – nomofobie (teama de a
nu avea acces la telefonul mobil).
Lăsând însă la o parte pericolele teoretice, să trecem la riscuri mai
palpabile, cum ar fi cel al securităţii. Asistăm la scandaluri privind
aplicaţiile care colectează informaţii personale, detalii despre
site-urile accesate sau cuvintele cheie. Ei bine, imaginează-ţi un
scenariu în care Google Glasses ar putea fi accesaţi de către persoane
răuvoitoare sau pur şi simplu curioase, care vor deveni astfel ochii şi
urechile tale. Sună destul de înfricoşător nu?
Rămâne să vedem şi cum vom reuşi să ne distribuim atenţia între
informaţiile oferite pe display şi cele venite din lumea înconjurătoare,
cât de mult ne vor fi afectate simţurile şi reflexele. Te-ai putea
trezi în cel mai apropiat perete sau sub roţile unui autobuz deoarece
te-ai concentrat mai mult la harta barurilor din jur decât la traficul
de pe şosea.
În ciuda tuturor riscurilor Google Glasses au reuşit să trezească
interesul întregii planete, iar zeci de mii de pasionaţi de tehnologie
se declară gata să mai facă un pas spre “omul nou”, Homo evolutis. Va
marca apariţia ochelarilor bazaţi pe realitate augmentată apusul erei
smartphone-urilor şi a tabletelor? Greu de crezut, însă în cazul în care
produsul final se va ridica la înălţimea aşteptărilor vom asista cu
siguranţă la o schimbare majoră a ecosistemului digital.
incredibl .. inca ceva de iti da fiori de la google !!
ReplyDelete