07 February 2011

Insecta indestructibila. Nu poate fi oprita sa imbolnaveasca oamenii

Se numeste Goundry, dupa numele satului african in care a fost descoperit. Este un subtip de tantar Anofel, necunoscut pana acum. Cercetatorii spun ca ar putea fi mai periculos decat orice alta specie cunoscuta si este aproape imposibil de ucis.

Noul tip de tantar anofel da serioase batai de cap oamenilor de stiinta care au descoperit insecta in satele din Burkina Faso, vestul Africii, si despre care spun ca nu exista nicio documentatie de specialitate pana in prezent.

Asa se face ca insecta ar putea raspandi cumplita malarie, pentru ca face parte din aceeasi “familie” ca obisnuitul anofel. Diferenta este, insa, ca noul tantar este in acest moment imun la masurile de control cunoscute pana acum.

“Tot ce stim despre acest tantar este ca il putem suspecta, intemeiat, de transmiterea malariei. Stim ca are un apetit deosebit pentru sangele uman si mai stim ca se inmulteste foarte repede”, spun cercetatorii. Nu se stie deocamdata cam cat de rapid poate sa transmita boala.

Malaria este o boala infectioasa raspandita de tantari si care ameninta cam jumatate din populatia Globului. Majoritatea victimelor sunt copii pana in cinci ani, provenind din tarile sarace ale Africii.

In cel mai recent raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii se arata o scadere a ratei mortalitatii din cauza malariei, in ultimul deceniu. Daca in 2000 s-au inregistrat aproape un milion de decese, in 2009 numarul cazurilor mortale a scazut la 781.000.

Intr-un studiu publicat in revista Science, cercetatorii francezi care au descoperit noul subtip de tantar spun ca insecta este atipica si nu se poate compara cu nicio alta din colectiile cunoscute pana acum.

Motivul pentru care tantarul Goundry este aproape imposibil de ucis este acela ca, pana acum, oamenii s-au concentrat asupra speciilor de tantari care traiesc in zonele cu multa populatie si au dezvoltat, in consecinta, o intreaga industrie de spray-uri, insecticide si alte metode prin care sa-i combata.

Goundry face parte, insa, dintre tantarii care traiesc in natura, independent de gospodariile oamenilor si de aceea, este rezistent la toate masurile de combatere cunoscute pana acum.

“Este pur si simplu mai destept decat toate studiile de imunologie si decat toti vectorii biologici studiati pana acum. Este o lupta nedreapta”, spun cercetatorii care incearca sa gaseasca o solutie.

0 Comentarii:

Post a Comment