15 September 2011

Olandezii îşi fac munte de 2.000 m


              Pentru că natura nu a dăruit Olandei munţi înalţi, un jurnalist a propus construirea unui munte artificial, de 2.000 de metri, proiectul său fiind ca şi aprobat, autorităţile arătându-se încântate de idee.

Planul lui Thijs Zonneveld, un fost ciclist, care în prezent e jurnalist, a plecat de la dorinţa de a le oferi olandezilor şansa să schieze, să se caţăre şi să facă expediţii pe munte, fără ca aceştia să călătorească în alte ţări, dar urmăreşte şi altceva.

El vrea ca, în Olanda (unde altitudinea maximă e acum de doar 323 m), odată cu ridicarea muntelui artificial de 2.000 de metri, să existe cea mai înaltă construcţie din lume, care să depăşească până şi Burj Khalifa din Dubai. Şi, cum proiectul a beneficiat de reacţii pozitive atât din partea autorităţilor, cât şi din partea populaţiei, s-au demarat negocierile pentru obţinerea banilor necesari costurilor de construcţie, estimate la un miliard de euro, mai multe firme arătându- se deja interesate să finanţeze proiectul în schimbul publicităţii.

1 comment: