12 January 2012

300 de angajați ai Microsoft din China amenință că se sinucid

      Un adevărat scandal s-a ivit într-una dintre fabricile din China care lucrează pentru renumita companie Microsoft, după ce aproximativ 300 de muncitori au amenințat că se sinucid.


Oficialii din cadrul companiei Microsoft au deschis o anchetă pentru a vedea care este nemulțumirea celor 300 de chinezi de la fabrica Foxconn, din Wuhan, unde se fac XBox-uri atât pentru Microsoft cât si pentru Apple și Sony.

"Noi suntem foarte serioși în ceea ce priveste condițiile de muncă ale oamenilor și am demarat o anchetă. Microsoft are întotdeauna grijă și monitorizează ca muncitorii să fie tratați corect și să lucreze în condiții de siguranță", au declarat reprezentanții companiei Microsoft.


Se pare că întregul scandal a izbucnit după ce mai mulți angajați au cerut o mărire salarială și li s-a spus că au două alternative: ori demisioneză și primesc salarii compensatorii, ori rămân și acceptă veniturile actuale. Multi dintre ei au decis să plece, dar nu au primit banii promisi. Astfel, au decis să protesteze amenințând cu sinuciderea.

Din păcate, în această fabrică au mai avut loc astfel de incidente în trecut, oamenii plângândus-e de condițiile de muncă și salariile extrem de mici

1 comment: