19 August 2011

O firmă rusească plănuieşte să facă un hotel în spaţiu


Lupta pentru atragerea turiştilor se va muta în alt...plan, după ce o firmă din Rusia şi-a anunţat intenţia de a construi un hotel în spaţiu.Ruşii au prezentat proiectul unui hotel construit pe orbită, la 217 mile de Pământ, care să poată găzdui şapte turişti în patru încăperi, cu imense ferestre cu vedere spre Terra.

Chiar şi călătoria până acolo ar fi o adevărată aventură - ar dura două zile la bordul unei navete Soyuz. Numai că cei care şi-ar putea permite o astfel de vacanţă ar fi destul de puţini, având în vedere costurile: pentru un sejur de cinci zile, doritorii ar urma să plătească 100.000 lire, iar pentru întregul concediu, 500.000 lire.

În condiţiile de imponderabilitate din spaţiu, vizitatorii pot alege paturi orizontale sau verticale, iar duşurile vor fi astfel concepute ca apa să nu curgă unde nu trebuie. Turiştii, care vor avea la dispoziţie echipe experimentate, vor mânca feluri pregătite pe Pământ şi îmbarcate pe navetă, încălzite în cuptorul cu microunde. Încăperile hotelului vor fi dotate cu aparate cu care musafirii se vor bucura de minunate privelişti intergalactice. Ei vor avea la dispoziţie ceai cu gheaţă, apă minerală şi sucuri de fructe, consumul de alcool fiind strict interzis. La toalete se va folosi aer în locul apei pentru evacuare.

Hotelul, care se va numi Commercial Space Station, ar urma să fie inaugurat în 2016 şi va fi cu mult mai confortabil decât Staţia spaţială internaţională (SSI), utilizată de astronauţii americani şi cosmonauţii ruşi, potrivit Agerpres.ro.

0 Comentarii:

Post a Comment